Dinamo scapă de găurile din apărare!** „Câinii” au pus ochii pe un albanez care poate rezolva trei posturi

Dinamo scapă de găurile din apărare!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Apărarea lui Dinamo și-a arătat limitele și în finala de la
Brașov, „câinii” „încununând” un sezon în care primiseră 52 de
goluri în campionat cu un autogol de toată frumusețea. Așa că prima
țintă a verii este Andi Lila (foto, în alb), internaționalul
albanez de 25 de ani care poate juca fundaș dreapta și mijlocaș la
închidere.

În iarnă, „câinii” au fost foarte aproape de a-l aduce pe Lila de
la SK Tirana pe ultima sută de metri a campaniei de transferuri.
Afacerea nu s-a perfectat până la urmă, însă roș-albii au spus că
vor redeschide discuțiile în vară. Iar acum va fi mai simplu,
pentru că internaționalul albanez este liber de contract. Printre
prioritățile șefilor din „Ștefan cel Mare” se află și doi mijlocași
defensivi, dar și un fotbalist de bandă, iar Lila poate juca atât
ca mijlocaș, postul pe care evoluează la echipa sa de club, cât și
ca fundaș dreapta, așa cum este folosit la naționala Albaniei. „Ar
fi foarte bine pentru Dinamo ca Lila să vină. Este un jucător de
valoare și poate fi adus gratis. Urmează să vorbesc cu domnul Badea
și, dacă o să-l ceară, îl voi aduce”, a spus scouterul și fosta
glorie a „câinilor”, Sulejman Demollari.

6 goluri a marcat Lila
pentru SK Tirana în acest sezon al campionatului
albanez

Șefii doresc ca, în cazul în care vor transfera un fundaș dreapta,
Bărboianu să fie „tras” în partea stângă, acolo unde Diabate nu a
confirmat, iar Bordeanu urmează să fie pus pe liber

20 de selecții în naționala
Albaniei a bifat Andi Lila, dintre care două împotriva României: în
noiembrie 2007 (6-1 la București) și în septembrie 2010 (1-1 la
Piatra Neamț)

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două mesaje RO-Alert emise succesiv
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două…
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el avea 24
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el…
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×